duminică, 31 ianuarie 2010

Mi-am luat patru clame noi

Roz, verde, rosie, albastra. Cu care-mi sta mai bine?




Sa va zic: toate ma prind la fel de bine :)). Ma alintam si eu. Important e ca nu-mi intra blanita in ochi si nu ma irit. Nu, nu-mi fac breton!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Ce faceti cu cainii mofturosi la mancare



Cainii care primesc prea multe deserturi sau bucatele de carnita intre mese devin adeseori mofturosi si refuza sa-si mai manance hrana uscata. In loc sa va rugati de ei, sa le dati boabele din mana sau sa i le amestecati cu mancare gatita, puneti piciorul in prag :) si in scurt timp veti avea din nou un catel ascultator. De regula, un caine adult mananca de doua ori pe zi, dimineata si seara. Dati-i de mancare la ore fixe, iar daca nu se atinge de castron in jumatate de ora, ridicati-l si puneti-l inapoi la urmatoarea masa. Daca incapatanatul n-a inteles lectia, repetati procedura. Caine mort de foame, cu castronul in fata, n-a vazut nimeni. Am vazut insa caini care, dupa doua zile de greva foamei, au lins castronul cu mancare si au uitat definitiv de mofturi. Trebuie doar sa fiti consecventi si sa nu le mai dati sa manance intre mese decat cativa biscuiti speciali pentru ei, fructe si legume.

Daca ati incercat metoda "jumatatii de ora" timp de cateva zile si ati observat ca patrupedul mananca boabele fara pofta, incercati sa-i schimbati hrana, pentru ca cea veche s-ar putea sa nu-i mai placa deloc. Alegeti mancare super premium sau premium, precum Royal Canin, Pro Plan, Hills, Acana, Orijen (aceasta are foarte multe proteine si nu este recomandata pentru toate rasele), Eukanuba, Belcando, Biomill. Aveti grija ca trecerea de la un tip de mancare la altul sa se faca treptat, pe o perioada de aproximativ zece zile. In primele zile, dati-i aproximativ un sfert din hrana noua si trei sferturi din cea veche, apoi jumate-jumate, urmand ca peste alte cateva zile sa-i dati trei sferturi hrana noua si un sfert din cea veche, pana ajungeti sa o inlocuiti de tot. In caz contrar, cainele risca sa aiba probleme digestive si nu o sa va puteti da seama daca hrana respectiva i-ar fi priit sau nu in mod normal.
Atentie insa ca lipsa poftei de mancare sa nu fie cauzata de prezenta parazitilor intestinali sau de vreo boala. Daca patrupedul este apatic, mergeti cu el la medicul veterinar.

Cand eram mica, mancam de se zgaltaia gresia sub mine. Apoi, a trebuit sa iau niste pastilute, rymadil, si, timp de cateva luni, nu prea am mai avut pofta de mancare, drept pentru care am incercat mai multe tipuri de hrana uscata. Acum sunt iar o mancacioasa.

Cititi si: Alimente interzise cainilor, Ce mananc

vineri, 29 ianuarie 2010

De ce sa nu cumparati caini din pet shop

Sunt mici, uneori pufosi, alteori doar jucausi si, din micul cub de sticla in care stau toata ziua, atrag privirile si rasetele trecatorilor. Sunt cateii din pet shop care petrec ore in sir intr-un spatiu extrem de mic comparativ cu nevoile lor. Sunt cateii care, odata ajunsi acasa, incep sa-si prezinte defectele: unii mor dupa cateva zile pentru ca au fost luati deja bolnavi, altii se imbolnavesc in perioada urmatoare si scapa cu viata, dar raman cu sechele. Unii depasesc dimensiunea standard a rasei, iar altii capata o culoare si un aspect cu totul diferite fata de ce va promisese vanzatorul. E oarecum de asteptat, pentru ca, in cele cateva minute petrecute cu catelul inainte de a plati o suma mult prea mare pentru un caine fara pedigree, n-ati apucat sa va dati seama cum se comporta cainele, daca e apatic, daca oboseste repede, daca vomita sau daca are diaree.

Nu cumparati caini din pet shop chiar daca vi se rupe sufletul cand ii vedeti cat de frumosi sunt. Veti incuraja inmultitorii de caini sa-si vada de treaba mai departe, pentru ca marfa exista atata vreme cat clientul cere. Ii veti incuraja sa monteze frati intre ei, sa chinuie catelusele cu nasteri dese care le epuizeaza organismul. In timp ce ei se vor imbogati, voi va veti face abonament la medicul veterinar si veti cheltui pe tratamentele catelului suma pe care ati fi dat-o pe un caine cu pedigree.

Cand cumparati o casa sau o masina, va intereseaza de la cine o luati, in ce stare, cu ce garantie. Informati-va la fel de bine si atunci cand luati un caine, pentru ca, in cazurile fericite, il veti avea in familie 15-16 ani.

Cititi si: De ce sa va luati bichon cu pedigree

Eu, eu si numai eu


Beji, un bichon fara pedigree, nu aude, nu vede



Va spuneam aici despre importanta pedigree-ului atunci cand cumparati un caine si o sa reiau subiectul de fiecare data cand o sa am ocazia. Beji este un bichon fara pedigree, cumparat de la inmultitori. Stapanii lui si-au dat insa seama ca Beji nu aude, nu vede si abia poate sa manance si sa bea apa din cauza unui tremur al capului. Cel mai probabil, samsarii care se prezinta prin anunturile de vanzare drept crescatori de caini cu "canisa" au facut monte intre frati sau intre pui si parinti. Din cauza asta, Beji a iesit din familia care il cumparase, desi vedeti si voi cat este de frumos si de pufos, exact ce viseaza sa aiba toti iubitorii de bichoni. Am aflat despre el de pe blogul unei persoane cu suflet mare, direct proportional cu numarul de animalute pe care le ingrijeste. Puteti afla mai multe lucruri despre Beji aici: animalesalvateblogspot, blogul celei care a fondat Asociatia de Protectie a Animalelor Minis din Arad (APAM).

Cand am citit despre Beji, mi s-a facut inima cat un purice, pentru ca v-am mai spus ca nici eu nu am pedigree si am o problema genetica la un picior pe care incerc sa o administrez onorabil si deocamdata imi iese. Uitandu-ma la Beji, imi dau seama cat de norocoasa sunt, pentru ca putea sa-mi fie mult mai rau.

Cititi si: De ce sa va luati bichon cu pedigre

joi, 28 ianuarie 2010

Bichonii si persoanele alergice



Aveti alergii la animale si totusi va doriti un caine? Bichonul frise s-ar putea sa fie potrivit pentru voi. Pentru a va testa gradul de rezistenta, ar fi bine sa stati o perioada in compania unui bichon frise inainte de a va decide sa-l cumparati. Puteti sa apelati la un prieten care are bichon sau sa rugati un crescator al acestei rase sa va permita sa faceti acest test extrem de util. Aveti grija ca in orele petrecute cu patrupedul sa nu mai existe in apropiere un caine de alta rasa, ca sa preveniti expunerea la alti alergeni. Jucati-va si tineti in brate atat un pui de bichon, cat si un adult, pentru ca blanita lor este diferita si nu vreti sa va treziti cu surprize neplacute la cateva luni dupa ce ati cumparat un pui.

De asemenea, nu uitati ca atunci cand veti scoate cainele afara sau cand il veti duce la veterinar ori la coafor, pe blanita si labutele lui se vor "depune" alti alergeni. Inainte sa cumparati cainele, consultati-va si cu medicul vostru. Pentru orice eventualitate, asigurati-va ca puteti sa returnati cainele in caz ca alergia se va declansa la un moment dat. Aceasta masura va feri cainele de riscul de a ajunge pe drumuri sau la o familie care nu-si doreste in mod deosebit bichon si care nu va avea rabdare sa-l ingrijeasca cum trebuie.

Cititi si: De ce sa va luati bichon cu pedigree

Cuminte sau cu minte?



Ai mei mananca uneori in sufragerie si, cat aranjeaza masa, e foiala. Asa ma trezesc eu fata in fata cu o masuta pe care stau farfurii cu carnita proaspat facuta, la care as putea ajunge usor daca m-as ridica in doua labute pufoase. Au incredere in mine si nu ma supravegheaza. Educata cum sunt, ma opresc la stadiul in care imi plimb nasucul prin aer, cu privirea indreptata spre delicioasele mancaruri. Ma duc dupa ei in bucatarie si astept sa termine de mosmondit. N-as fi inceput sa-mi creez probleme existentiale daca nu i-as fi auzit zilele trecute cum radeau de mine, intrebandu-se daca sunt bleguta sau cu bun-simt. Poate ca un alt caine ar profita de situatie si si-ar insusi cel putin o pulpita de pui rumen sau de purcel, in functie de meniu, dupa care s-ar face ca ploua sau si-ar ispasi pedeapsa intr-un colt, lingandu-se pe bot si gandindu-se ca a facut o afacere buna si ca a iesit pe profit.

Una dintre caracteristicile bichonilor este sa se tina mereu dupa cineva prin casa, iar eu nu fac exceptie. Insotesc intotdeauna un membru al familiei la baie, la bucatarie, in balcon, in dormitor. Cand eram mai mica, nu terminam de mancat daca nu statea cineva cu mine in bucatarie. Cand s-au saturat ai mei sa stea sa ma astepte, am inceput sa-mi duc boabele in sufragerie si sa le mananc pe covor. Cand am fost certata pentru asta, am pus o fata trista si am intrat in greva foamei pe termen limitat. Drept urmare, jumatate din mancare o mananc in sufragerie, jumatate in bucatarie.

Vedeti, asadar, cum nevoia de a sta in grup ma face sa ratez mese copioase. Sunt eu cuminte sau fara minte?

miercuri, 27 ianuarie 2010

Umbrela pentru cainii care se respecta



Cainii care nu suporta salopetele de ploaie sau de ninsoare pot opta pentru umbrele. Acestea sunt prevazute cu un material transparent, astfel incat puteti vedea daca patrupedul s-a oprit sa-si faca nevoile sau sa manance de pe jos. Umbrela are maner ergonomic si este dotata cu o lesa ajustabila care se poate prinde de zgarda sau de ham. Pretul ei este de aproximativ 24 de dolari si nu se gaseste inca in petshopurile din Romania.



Telefon mobil si PDA pentru caini



Aparitia pe piata a primului telefon mobil pentru caini a fost amanata, desi producatorul american PetsMobility anunta acum 5 ani ca gadgetul va fi disponibil in anul 2006. Pe site-ul producatorului, informatia este neactualizata si aflam ca PetsCELL "va ajunge" la cumparatori pe la mijlocul lui 2008. Daca sunt in urma cu informatiile, va rog sa ma ajutati :). Eu una sunt tare curioasa in ce masura va prinde la public un astfel de telefon. Cu ajutorul lui, catelusii care raman acasa, pe la prieteni sau la rude in timp ce stapanii sunt plecati la serviciu sau in concediu ar putea sa auda glasul celor dragi. PetsCELL va functiona in retelele standard de telefonie mobila, va masura intre 7,5 si 12,5 cm, va fi rezistent la apa si se va putea atasa de zgarda cainelui. Stapanii trebuie doar sa formeze numarul de telefon al catelului si sa-i transmita mesajul. Cainele isi va putea auzi stapanul dupa primul semnal sonor si-i va putea raspunde cu un latrat cum ca totul e OK :). In plus, PetsCELL va avertizeaza in momentul in care cainele iese din zona permisa, iar GPS-ul din dotare va ajuta sa-l gasiti in caz ca se rataceste. Pretul lui ar putea ajunge la 400 de dolari. Ideea de a produce un telefon pentru caini i-a venit directorului PetsMobility in timpul unei delegatii, cand si-a auzit un coleg vorbind cu cainele la mobil.



Un alt gadget pentru caini este PDA-ul care va aminteste de programarile la veterinar. Aveti un caine si din cauza programului incarcat de la serviciu uitati de vaccinuri, tratamente sau de controalele de rutina la veterinar? Pentru un pret de aproape 30 de dolari, Pet Master, gadgetul produs de Excalibur Products, va aduce aminte de toate aceste lucruri. In plus, va puteti salva numerele de telefon de la cabinetul veterinar, de la salonul de coafor al cainelui sau de la pet shop. Ca sa personalizati si mai mult gadgetul, va puteti pune pe ecranul PDA-ului o fotografie cu patrupedul. Gadgetul se gaseste pe piata, dar nu si in Romania.


marți, 26 ianuarie 2010

Nu ma spal pe dinti

N-am inca probleme cu dintii, iar gurita-mi miroase a iasomie cand ma trezesc dimineata :). Am avut odata niste batoane speciale pentru dinti de la Royal Canin, foarte gustoase, dar altceva pentru ingrijirea danturii n-am folosit. Probabil ca va veni candva momentul cand va trebui sa-mi spal si eu dintii. Ce ma asteapta? Periute si paste de dinti cu aroma de carne, speciale pentru catei. Se gasesc in petshopuri si costa in jur de 14 lei. Nu folositi pasta de dinti pentru oameni, pentru ca are prea mult fluor, iar cainele risca sa se imbolnaveasca.

Cand va spalati cainele pe dinti nu luati o mimica prea serioasa, pentru ca-l veti speria. Incercati ca procedura sa fie placuta pentru catel si recompensati-l de fiecare data cand e ascultator.
Daca da semne de nerabdare in timpul periajului, faceti o pauza si apoi continuati de unde ati ramas. Cainilor care au depuneri de tartru trebuie sa li se faca detartraj, procedura care necesita anestezie generala si care se realizeaza in cabinetele veterinare. Spalatul pe dinti la caini se face de cateva ori pe saptamana si este la fel de important ca cel pentru oameni, pentru ca si patrupezii pot face gingivita sau paradontoza. Afectiunile dentare pot cauza la randul lor boli cardiace, hepatice sau renale.

Daca inca aveti nelamuriri despre cum trebuie sa va spalati cainele pe dinti, poate va ajuta urmatorul filmulet:

De la mine pentru tine :)

Parca asa era, nu? Cand am chef de pozat, am. Cand n-am, n-am. Azi am avut :)






Roxy Music

Asta am ascultat adineaori si ma gandeam sa impartasesc cu voi, ca tot e cu doi de Roxy :))

Ac de cojoc pentru cainii care sar pe oameni



Am si eu cateva naravuri si unul dintre ele este sa sar de bucurie si sa latru la oamenii pe care ii vad, pentru ca, asta e, imi plac oamenii. Dovezile excesive de iubire sunt indreptate spre cei care trec prin fata blocului atunci cand sunt si eu afara si spre musafirii care-mi calca pragul casei. Unora le place, altora, nu. Cei mai multi se bucura cand ma vad asa, dar altii se sperie sau pur si simplu nu au o simpatie pentru caini si se simt deranjati. Cert e ca numarul simpatizantilor mei scade simtitor cand e noroi afara si eu ma ofer sa-i imbratisez cu labutele ude si murdare. Nici doamnele care poarta ciorapi fini nu cred ca sunt prea incantate de exuberanta mea. In toata existenta mea, am rupt doua perechi de ciorapi de dama, dar erau din familie, asa ca fapta mi-a fost iertata usor. In parc sau pe unde ma mai plimb imi pastrez tinuta de bichon demn si sunt prea atenta pe unde merg ca sa ma mai alint la picioarele trecatorilor :).

Obiceiul are radacini in copilarie, ca toate naravurile, de altfel, spun dresorii de caini. Cand eram cat palma de mica, faceam la fel, dar de la dimensiunea aia nu deranjam pe nimeni, asa incat comportamentul meu a fost incurajat. Cainii obisnuiti asa de mici invata ca daca sar in bratele cuiva obtin afectiunea cautata, atitudine care se mentine si la maturitate. Patrupezii nu fac deosebirea intre un catelus de cateva kilograme si un caine adult, de zece ori mai greu, capabil sa darame un om. E drept, naravul se regaseste mai ales la cainii de talie mica, pentru ca ei sunt mai alintati si foarte usor de luat in brate. Exuberanta se poate manifesta insa si la cainii de talie mare si atunci situatia e mai delicata, pentru ca oamenii nu prea se relaxeaza cand vad ca un ciobanesc german alearga cu viteza spre ei, fie si in joaca.

Solutia e una si categorica, vorbesc, din experienta lor, dresorii de caini. Odata ce s-a stabilit ca patrupedul nu mai are voie sa sara de fericire (sau de nefericire :)) pe oameni, nu i se va mai permite sa faca asta nici macar cu stapanii lui. Un caine nu stie ce inseamna exceptiile de la regula. Cum o sedinta intre patru ochi in care sa i se explice cum sta treaba nu ar da roade, mesajul se transmite prin ignorarea patrupedului atunci cand se manifesta necorespunzator. Cainii inteleg mai bine limbajul corpului, decat pe cel verbal. Sare pe voi? N-are rost sa tipati la el pana ragusiti. Intoarceti-i spatele si ignorati-l pana va intelege ca nu primeste atentie daca nu se potoleste. Laudati-l de indata ce si-a lasat labutele jos. Sare iar pe voi? Ignorati-l. Exersati de mai multe ori consecutiv, timp de cateva zile. Ia sa vad, va lasa inima?



luni, 25 ianuarie 2010

Cata miscare faceti zilnic?



Majoritatea cainilor au nevoie de o ora sau doua de exercitii pe zi ca sa se mentina sanatosi. Timpul alocat miscarii variaza in functie de rasa, dar si de varsta animalului. Bichonii, de exemplu, se multumesc si cu o jumatate de ora de alergat pe afara zilnic, pentru ca isi pot completa programul de sarituri in casa, dar sunt foarte fericiti si daca petrec o dupa-amiaza intreaga in parc. Avantajul raselor de talie mica :). De partea cealalta se afla rase precum Border Collie carora s-ar putea sa nu le ajunga nici 4 ore de exercitii pe zi.

Exercitiile de agilitate sunt printre cele mai solicitante pentru caini. Daca nu stiti de cata miscare are nevoie cainele vostru, lasati la aprecierea lui. Aveti grija insa la semnele de epuizare: gafaiala, schiopatatul sau refuzul de a se ridica din pozitia culcat. Nu asteptati sa ajungeti acasa pentru a-i da patrupedului apa, ci puneti-i la dispozitie un vas ca sa nu se deshidrateze.

Cainii care nu fac suficienta miscare risca sa devina obezi si sa aiba probleme cu inima, plamanii, ficatul, rinichii si articulatiile.

Frigul nu alunga caldurile ;)

In ultimele zile am cerut mai multa atentie decat de obicei. E una din perioadele acelea din an in care intru si eu in caldurici, asa cum li se intampla cateluselor. Data trecuta, am facut lactatie falsa si a trebuit sa ma ung cu gel cu progesteron si sa iau antibiotice. Efectele s-au vazut in cateva zile, atata ca gelul mi-a innodat blanita de pe burtica rau de tot. Va trebui sa fac operatie de sterilizare anul asta, pentru ca v-am spus ca n-am pedigree (am explicat aici cum sta treaba cu pedigree-ul) si nu intentionez sa fac mai multe roxy :).

Prima menstruatie la cateluse apare in jurul varstei de 6 luni, dar, in functie de organism si de rasa, aceasta se poate instala si cateva luni mai tarziu. Perioada de calduri dureaza in jur de 21 de zile. Sangerarile tin 4-9 zile, timp in care catelusa nu accepta monta. Urmatoarea etapa este de 4-13 zile, cand catelusele sunt atrase de masculi. Catelusele care nu nasc si nu sunt nici sterilizate pot face gestatie falsa. Aceasta se instaleaza de obicei dupa 6-12 saptamani de la menstruatie si se manifesta prin lactatie si marirea in volum a abdomenului. Unele cateluse incep sa arate o afectiune ridicata fata de jucariile lor si sa aiba grija de ele ca de pui.

Cea mai periculoasa afectiune care poate aparea la catelusele nesterilizate care nu fac pui este piometrul, o infectie a uterului, cauzata de modificarile hormonale care apar in timpul menstruatiei. Piometrul poate aparea si la catelele tinere, dar este intalnit mai des la cele mai in varsta. De regula, infectia se produce la o luna sau doua de la intrarea in calduri si se manifesta prin scurgeri de puroi, daca cervixul este deschis, sau prin marirea in volum a abdomenului, daca cervixul este inchis, deoarece puroiul se acumuleaza in uter. In cel de-al doilea caz, cainii devin anorexici, neascultatori si deprimati. Aceste simptome sunt insotite uneori de voma si diaree. Capacitatea rinichilor de a retine apa in organism este afectata, ceea ce cauzeaza cainelui nevoia de a urina mai des si de a bea apa in exces. La cainii cu piometru se observa un numar crescut de celule albe si de globuline (un tip de proteine produse de sistemul imunitar). Daca cervixul este inchis, o radiografie a abdomenului va arata cresterea in volum a uterului. In cazul in care cervixul este deschis, radiografia nu este concludenta, motiv pentru care e nevoie de o examinare cu ultrasunete.
Tratamentul cel mai eficient consta in extirparea uterului si a ovarelor, rezultatele cele mai bune avandu-le catelusele care au fost diagnosticate in primul stadiu al bolii.

Aceste informatii sunt generale, iar organismul cainilor difera de la unul la altul. Mergeti la medicul veterinar de fiecare data cand observati ca se intampla ceva in neregula cu patrupedul vostru.

Stramosii mei

Doar nu credeati ca bichonii sunt rase create recent pentru a satisface mofturile celor care vor sa se plimbe cu cainele minuscul pe bulevard, eventual in poseta :). Nu. La recensamantul cainilor facut pe vremea lui Aristotel, bichonul maltese figura pe lista cu numele latin "canes melitenses". In Roma antica, maltesul era cunoscut drept companionul preferat al nobililor. De-a lungul timpului, nici poetii si pictorii nu i-au trecut cu vederea frumusetea.

Francisco de Goya-Maria Teresa de Bourbon


Francisco de Goya-Ducesa de Alba


Eu, intr-o ipostaza a vremurilor trecute :)

duminică, 24 ianuarie 2010

Jucaria Turbo

Turbo Dog este o jucarie interactiva, foarte interesanta pentru cainii gurmanzi care pot obtine recompense delicioase cu putin efort. Eu as recomanda-o pentru zilele geroase, ploioase sau caniculare, cand plimbarile pe afara sunt mai scurte. Jucaria se foloseste doar sub supravegherea stapanului, pentru ca piesele sa nu fie deteriorate. Priviti cum se distreaza Manny, un catel fericit din New Jersey:

Cainii nu sunt cadouri!



Stiti pe cineva care spune ca si-ar dori un caine si v-ati gandit sa-i faceti unul cadou de ziua lui? S-ar putea sa nu fie o idee chiar atat de buna! E usor pentru cineva sa spuna ca vrea un caine, dar, inainte de a avea unul, trebuie sa se gandeasca bine daca dispune de timp, rabdare si bani sa-l intretina. Sunteti sigur ca dragostea pentru caini nu-i va pieri cand va observa ca patrupedul i-a ros perechea de pantofi preferata? Sau cartea din colectie ori canapeaua? Sunteti convins ca va avea cu cine sa-l lase cand va pleca in concediu si nu-l va putea lua si pe el? Serviciul ii permite sa aiba timp pentru caine? Cunosc destule persoane care au renuntat la patruped dupa o luna sau doua pentru ca si-au dat seama ca nu pot avea grija de el cum trebuie.

Copilul dumneavoastra spune ca-si doreste un catelus mic si frumos si ca-si va asuma in mare raspunderea pentru el? E bine sa aveti o discutie cu el in care sa-i explicati in detaliu ce inseamna asta. Cainele trebuie invatat sa-si faca nevoile afara si trebuie scos din casa de cateva ori pe zi, mai ales cand este mic. Pana sa invete sa faca afara, cineva din familie va trebui sa curete in urma lui. Hotarati dinainte cine va face asta. Mai explicati-i copilului ca un caine trebuie hranit si de cinci ori pe zi cand este mic si ca de acest lucru e bine sa se ocupe o singura persoana. Toate discutiile acestea previn conflictele de mai tarziu care se sparg de regula in capul catelusului.

Sunt suficienti caini abandonati pe strazi si in adaposturi. Ar fi bine sa nu mai crestem numarul lor.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Alimente interzise cainilor



Nu exista mancare mai gustoasa decat carnea de porc, ar spune unii dintre noi. Ei bine, aceasta se afla pe lista alimentelor interzise pentru toti cainii, pentru ca se digera foarte greu, iar daca este cruda, va puteti imbolnavi de trichineloza. Pe lista neagra se afla si carnea de oaie, mezelurile, prajelile si sosurile, din cauza carora puteti face pancreatita. Consumul ridicat de ficat poate cauza intoxicatie cu vitamina A, care va pune in pericol oasele si muschii. Poate va mirati, dar nici oasele de pui nu sunt sanatoase, pentru ca pot cauza perforatii intestinale. Treceam odata printr-o piata si nu vreti sa stiti in ce hal urla un caine care nu putea face caca pentru ca mancase niste oase primite cadou. Interzise cainilor mai sunt si legumele care fermenteaza, precum mazarea, fasolea si cartofii. Ceapa si usturoiul pot cauza anemie, iar ciupercile sunt suficient de toxice cat sa cauzeze decesul.



Nu trebuie sa mancati nici branzeturi grase, cum sunt branza topita, cascavalul sau telemeaua. Majoritatea cainilor au intoleranta la lactoza, ceea ce inseamna ca organismul nu are capacitatea de a digera zaharurile din lactate. Va puteti trezi cu dureri abdominale, diaree sau balonari. Mancarea gatita este si ea nerecomandata, pentru ca, de cele mai multe ori, contine condimente care nu pot fi metabolizate de organismul cainilor. Da, aici intra si sarea.

Nu poftiti la dulciuri, ca nu aveti voie nici din astea. Ciocolata este toxica si va poate afecta inima, plamanii, rinichii si sistemul nervos central. Vomitatul, diareea, tremuratul si pulsul neregulat sunt semne ale intoxicatiei cu ciocolata. Daca totusi patiti asa ceva, mergeti de urgenta la veterinar pentru lavaj gastric si tratament medicamentos. Semintele de mar, samburii de cirese sau de piersici contin o toxina care provoaca voma, tulburari cardiace sau iritatii ale pielii. Strugurii si stafidele pot cauza afectiuni renale.



Nu puneti limbuta pe alcool nici macar in gluma. Bauturile alcoolice contin etanol, substanta care afecteaza sistemul nervos central si respirator. Aveti grija cum va jucati cu pachetele de tigari lasate din neglijenta la indemana voastra, pentru ca nicotina va distruge rapid sistemul nervos si digestiv. Guma de mestecat contine xilitol care stimuleaza pancreasul sa secrete insulina, cauzand hipoglicemie. Un caine care mananca un pachet de guma poate avea probleme hepatice. Semnele toxicitatii apar de regula dupa 30-60 de minute de la ingestie si includ apatie sau lesin.

Eu alimente de pe lista interzisa nu prea am mancat. Mi-a dat odata cineva o bucatica de branza pe sub masa si am facut o alergie care s-a manifestat prin eczeme nesuferite sub barbie. Am facut injectii, m-am uns cu alifie si n-a fost deloc placut. Am mai prins niste guma de mestecat, uitata la indemana mea, si...un pachet cu tigari din care vreo doua au iesit franjuri pe covor. Noroc ca n-am patit nimic :)

Frigul scoate hainutele din dulapul cateilor



Scoateti de la naftalina pulovarasele, gecutele, salopetele sau cojocelele, mai ales daca aveti de gand sa faceti o plimbare de jumatate de ora. Temperaturile extrem de scazute care se anunta pentru urmatoarele zile le pot cauza raceli bichonilor si raselor cu blana scurta. Cea mai periculoasa este de fapt diferenta de temperatura din casa si afara. Ganditi-va ca in casa sunt in jur de 22 de grade C, iar afara termometrele vor masura in unele locuri -25 de grade, adica o diferenta termica de peste 40 de grade :). Nu va sfatuiesc nici sa nu iesiti deloc din casa, pentru ca se stie ca prea multa protectie nu face bine imunitatii.

Nu uitati sa va protejati si pernutele! Sarea care a fost aruncata pe strazi si pe trotuare pentru a nu se forma gheata va poate cauza rani, motiv pentru care va recomand sa va spalati pe labute de fiecare data cand veniti de afara. Daca aveti ghetute si v-ati obisnuit cu ele, purtati-le cu incredere :). Daca nu sunteti dotati cu ghetute si doriti sa va incaltati cu asa ceva, dati fuguta la petshop.

Vestea buna in toata povestea asta e ca va avea de suferit si capra vecinului, adica puricii si capusele :)

vineri, 22 ianuarie 2010

Genti de fite pentru caini

Nu stiu cand o sa-mi iau si eu o astfel de geanta ca sa privesc lumea din ea, pentru ca sunt mai sportiva si-mi place sa merg pe jos, dar unele sunt frumoase si merita macar sa le admiram :). In Romania, s-ar putea sa va para usor inutile, pentru ca accesul cainilor in mall-uri si in alte magazine este, de cele mai multe ori, interzis. Pentru calatoriile in strainate pot fi de folos ;). Preturile care insotesc imaginile de mai jos sunt aproximative, dar cireasa de pe tort vine de la Ralph Lorain.

GUCCI-995USD


2.580 USD


1.430USD


895 USD


JUICY COUTURE-298USD





LOUIS DOG-176USD


128USD


KWIGY-BO-158USD



176 USD


159USD


ASPEN TOTE-209USD


229 USD


LOUIS VUITTON-1.600USD



RALPH LAUREN-18.000USD



 
Director web Pets TopOfBlogs toateBlogurile.ro Free Hit Counter